Daca tot am vorbit despre "iubire" sa continuam cu ea

Oare e cineva care nu s-a saturat de articolele despre dragoste din toate revistele? absolut in toate, indiferent de tema revistei sau de publicul tinta, asta e cel mai comercializat subiect. Daca nu scrii despre dragoste nu existi. Trebuie sa ai un articol in care sa le spui fetelor neinitiate cum sa se imbrace la prima intalnire, cum sa vorbeasca, daca merg la restaurant ce sa manance sau ce sa vorbeasca cu "el" ca sa-i faca o impresie buna. Sincer acum chiar poti sa crezi ca toti vor de la tine sa vorbesti in acelasi fel sau sa mananci acelasi lucru? In multe privinte putem spune ca toti vor acelasi lucru, vorba aia' "femeile vor mai multe lucruri de la un barbat, barbatii vor un singur lucru de la toate femeile", dar totusi, sa credem ca toti vor sa porti balerini e cam exagerat.

O alta varianta sunt quiz-urile. Daca nu faci unu ca sa-i arati lu Maricica ca Gigel o iubeste nu ai facut nimic. Si Maricica crede. Crede pentru ca in opinia ei daca i-a spus ca o iubeste dupa a doua intalnire si i-a dat un buchet de trandafiri la prima intalnire deja trebuie sa fie asa.....doar asa scrie in revista. Nu-si va pune niciodata intrebarea "oare cum poate sa ma iubeasca dupa prima intalnire cand nici nu ma cunoaste?". Dar daca asa zice el, poate ma insel eu si nu vrea sa-i faca pe plac si sa i spuna ce vrea ea ca sa-l ajute si pe el cu ceva.

Status: Single

Pot spune ca nu am fost vreodata indragostita.... nu stiu ce inseamna fluturii in stomac (cei mai mediatizati decat Bianca lu Bote), nici cum e sa vorbesti cu "el" ore intregi la telefon si sa nu simti ca te sufoca persoana respectiva sau sa suferi pentru ca "el" e cu altcineva (asta e partea buna). E evident ca pana la varsta asta au fost baieti care mi-au placut...dar se rezuma la atat.....nimic mai mult.

Cam 80% din persoanele pe care le cunosc sunt intr-o relatie. Apreciez asta. Mi se pare ca e un sentiment placut sa stii ca e cineva care te iubeste, care are grija de tine, alaturi de care viata pare mai frumoasa. Recunosc ca de multe ori mi-ar placea sa nu fiu singura. Mereu cand e vorba sa mergem undeva, sa iesim, sa mergem intr-o vacanta mai toti vin cu perechea. Aici e partea mai rea. Sa fie toti cu perechea si tu sa fii cu alte 2 prietene sau 1 (mai rau) singure.

Dar pe de alta parte, ma simt atat de bine singura. Pot face ce vreau, pot lenevi in casa cat vreau, nu trebuie sa dau socoteala cuiva, nu trebuie sa i scriu mesaje lui Gigel in timpul cursului (de la facultate) pentru ca el imi trimite intr-una si se supara daca nu-i raspund, pentru ca nu trebuie sa ma intalnesc zilnic cu cineva, pentru ca am libertate maxima, pentru ca nu trebuie sa-mi fac planurile in functie de nimeni ci doar de mine, pentru ca nu trebuie sa fiu zilnic aranjata si parfumata pentru cineva. Sunt atat de multe avantaje incat si eu ma sperii atunci cand imi dau seama ca daca nu mai am acest "status" le pierd.

Din cate am inteles iubirea iti cam ia mintile. Nu cred ca asta imi doresc. As vrea ca atunci cand va fi sa fie (poate peste 1000 de ani) sa raman asa cum sunt eu acum. Sa privesc lucrurile cum le privesc si acum.

Asa ca recunosc ca sunt singura si mandra de asta.

?

Se spune "Ce tie nu-ti place altuia nu-i face" dar e asa de complicat. De exemplu, atunci cand e vorba de tine astepti sa nu fii judecat pentru ceea ce faci, spui ca ai motivele tale pentru care actionezi asa si te gandesti ca pe nimeni nu intereseaza acest lucru, deci nu se vor gandi la asta, nu se vor intreba de ce ai procedat asa. Dar atunci cand observam ca cineva actioneaza gresit(in opinia noastra) sau face ceva de neinteles ne miram toti si incepem sa judecam acea persoana, sa creem mii de povesti, sa ne inchipuim tot felul de lucruri si sa ne dam cu parerea. Si asta se intampla chiar si cu persoane pe care nu le cunoastem. Recunosc ca si eu fac exact la fel si desi constientizez asta continui sa fac asa. Nu ar fii mult mai bine sa ne preocupam mai mult de noi si de problemele noastre si nu de ale celorlalti? Eu voi incerca sa fac asta si sper sa si reusesc....

life

:P

Ce NU se mai poarta!

NU se mai poarta cheia de la Porsche trantita pe masa langa telefonul Vertu

NU se mai poarta fondul de ten mai gros decat obrazul

NU se mai poarta genele false ca uitatura pe care o obtineti sub ele

NU se mai poarta plasticul in zambet

NU se mai poarta pilele

NU se mai poarta geanta „trofeu”

NU se mai poarta rezervarea ViP

NU se mai poarta barfa

NU se mai poarta ceasurile care tipa „i’m rich”

NU se mai poarta unghiile false, pentru ca speriati copiii

NU se mai poarta pielea „am adormit in solarium”

NU se mai poarta „apa plata cu lamaie”, fiti mai creative, pentru numele lui Dumnezeu…

NU se mai poarta sala „de forma” si nici miscarile de alcov pe treadmill

NU se mai poarta tonul rastit

NU se mai poarta prietenele „slujnice”

Ce SE poarta!

SE poarta autenticitatea

SE poarta increderea

SE poarta zambetul

SE poarta generozitatea

SE poarta sa fii amabil si cald cu orice fiinta umana

SE poarta sa te ridici de la masa cand se barfeste

sau

SE poarta sa iei apararea cuiva pus la zid

SE poarta sa NU judeci

SE poarta radacinile asumate

SE poarta sa inveti

SE poarta sa te lupti cu morile de vant

SE poarta sa nu apartii turmei

SE poarta sa te accepti asa cum si cat esti

nu mai inteleg nimic

Observ ca in ziua de azi lumea s-a obisnuit atat de mult cu operatiile estetice si cu faptul ca mai nimeni nu e multumit de felul in care arata, de complexe incat daca spui ca esti multumita de tine sau ca nu ai schimba nimic la felul in care arati ei au impresia ca esti o figuranta, o increzuta si iti gasesc ei o sumedenie de defecte. E cumva o problema faptul ca eu,spre exemplu, nu am complexe? Nu ma cred perfecta (deloc) dar nu am complexe si chiar sunt mandra de asta. Sunt multumita cu mine. Acum sa nu credeti ca sunt slaba, tonifiata, blonda si cu ochii albastrii (am observat ca asta e moda). Nu ma apropii in niciun fel de caracterizarea asta. Sunt exact opusul: plinuta, satena, cu ochii verzi si nici tonifiata nu sunt, dar nu inteleg de ce ar trebui sa imi fac probleme daca eu ma simt bine. Evident ca imi cunosc defectele si incerc sa le ascund cum pot. Nu ma voi imbraca ca o fata slaba daca nu sunt si as vrea sa slabesc dar nu atat de mult incat sa nu mananc 9 zile nimic (am auzit la tv un exemplu de dieta de la o vedeta: foamea, nimic inafara de apa) ci sa incerc sa mananc mai putin si mai sanatos sau sa fac mai multa miscare. De multe ori observ ca sunt prieteni sau rude care isi doresc sa slabesc mai mult decat mine:)). Mi se pare foarte amuzant pentru ca nu sunt grasa(sau cel putin asta vad eu in oglinda si asta imi zic si ei) dar totusi TREBUIE sa fiu fotomodel si nu atat pentru mine cat pentru ei. Sau ar mai fi ceva care ma amuza teribil.... ei cred ca eu vreau foarte mult sa slabesc dar nu pot si ma compatimesc si ma incurajaza :)). Chiar asa de rau e sa fii plinut in opinia lor? E tare ciudat ca prietenii mei sunt impatiti in doua categorii: cei care imi zic ca arat bine si ca e normal ca la inaltime mea de 1,76 sa nu am 50 kg si ceilalti care imi zic ca sunt plinuta si insista sa ma faca sa slabesc. Ce ciudata e lumea asta:)). Si asa mai sunt multe exemple. Cum ar fii faptul ca nu am nasul foarte mic, dar nici foarte mare. Ar trebui sa-mi fac operatie ca toata lumea care are impresia ca neaparat trebuie sa ai nasul mic, silicoane, sa slabesti prin liposuctie (si nu prin sport pentru ca asa e mai comod) sau sa iti pui cele mai mari silicoane sa fie multumita? Cat de tampit trebuie sa fii ca sa gandesti asa? Nu ar fii mai bine sa traim ca niste oameni normali, asa cum suntem noi si sa nu incercam sa fim perfecte pentru ca un burtos libidinos sa ne placa si sa ne cumpere o gentuta pentru ca nu suntem in stare sa muncim pentru ea ci sa ne milogim de orice prost sa ne dea bani si de un suc? Sau ar mai fi o varianta.... incercam sa fim Barbie pentru un Ken (adica un idiot care si-a injectat botox in pectorali si poarta slip cu push-up). Am impresia ca o luam cu totii razna. Nu astept ca toata lumea sa fie deacord cu mine dar de ce sa nu ne traim viata asa cum e ea cu bune si rele ci sa ne chinuim atat sa parem perfecti, sa avem o familie perfecta, un copil perfect, o casa perfecta, parinti perfecti..etc?

hello